|
FRAGMENTE DIN ISTORIA POLIŢIEI ROMÂNE
Material pus la dispoziție de Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale
Asigurarea ordinii publice şi organizarea unor instituţii specializate în vegherea bunei rânduieli sociale au constituit preocupări pentru comunităţile omeneşti încă de la începutul organizării de stat. Căpeteniile militare aveau concomitent şi funcţii politice, administrative, juridice şi spirituale. Aşa se poate explica şi originea termenului modern „poliţie” provenit din cuvântul grecesc „πολίτεια - politeia” derivat la rândul său din „πολις - polis”, cel care desemna cetatea cu toate funcţiile sale politice1.
În spiritul şi după modelul greco-bizantin, primele instituţii poliţieneşti din ţările române se diferenţiază treptat de cele administrative şi militare în forma „vânătorilor de urme” şi mai târziu a „şetrarilor”.
Ulterior atribuţiile poliţieneşti sunt preluate de hătmănie şi de agie, cele care asigurau paza reşedinţelor domneşti şi urmărirea infractorilor. Este important de menţionat că, prima menţiune a unui mare agă, într-un document muntean din 10 decembrie 15672 face referinţă la un comandant militar, al II-lea după spătar. Abia din veacul al XVIII-lea marele agă devine şeful poliţiei Bucureştilor, cel care veghea asupra ordinii publice, controla pieţele şi cârciumile, urmărea paza incendiilor şi cea a moravurilor. Aga din Moldova este menţionat mai întâi în 16203 ca veghetor al ordinii din Iaşi, cercetarea pricinilor mărunte, a moravurilor şi a beţivilor4.
Constantin Mavrocordat este primul voievod care acordă agiei atribuţii sporite în supravegherea ordinii publice, iar hatmanul devine după 1775 şef al Jandarmeriei cu 3000 de lefegii în subordine5.
Un alt dregător cu atribuţii poliţieneşti, armaşul, menţionat în vremea lui Vlad Ţepeş6 şi a lui Ştefan cel Mare7 era în fapt un executor al pedepselor cu moartea, urmăritor al criminalilor şi paznic al temniţelor8. Spătarul, ca „purtător de sabie" este menţionat pentru prima dată în Ţara Românească în 14159, comandant al gărzii personale a domnului cu rosturi poliţieneşti în „Pravilnuceasca Condică” pentru paza ordinii, cercetarea tâlharilor, a adulterului şi beţiei completate de „Legiuirea Caragea” la 9 august 1813 cu straja mahalalelor „de către cei netrebnici şi făcătorii de rele"10.
Cu originea în portarul Sucevei, cel care poate fi considerat „primul poliţist al Sucevei" hatmanul veghea din secolul al XVIII-lea la paza hotarelor şi menţinerea ordinii în capitală11. Concomitent cu sporirea rolului hatmanului se remarcă reformarea administraţiei publice iniţiată de Constantin Mavrocordat care dă atribuţii de coordonare a poliţiei către ispravnicii de ţinuturi12, cei care aveau atribuţii de conducere a întregii administraţii.
Printr-un pitac din 1 septembrie 178213 voievodul moldovean Nicolae Caragea intervenea cu noi măsuri de siguranţă publică şi înfiinţa „păsuşul" prima formă cunoscută a paşaportului din Moldova şi ordona vătafilor de la fruntarii „să nu lase a trece nimeni fără răvaş şi păsuşuri nici încolo nici încoace”. Din 1784 se înfiinţa cenzura tiparului, iar din 1785 administraţia târgurilor primea şi sarcina coordonării poliţiei care se separă de trupele militare.
Intrarea părţii de nord a Moldovei sub administraţie austriacă a creat condiţii particulare pentru evoluţia poliţiei de aici. În primul rând reformele administrative ale împăratului Iosif al II-lea au urmărit înlocuirea vechii poliţii asigurate de stăpânul satelor şi moşiilor cu o poliţie modernă bazată pe coduri de legi14.
După împărţirea noii provincii în cinci districte administrative cu organizare proprie şi mai ales după organizarea instituţiei magistratului oraşelor în anul 178615 atribuţiile poliţieneşti principale sunt puse în seama administraţiei publice locale, primarul devenind şeful poliţiei.
În acest sens, încă de la 1800, Comisariatul Ţinutal Suceava transmitea ordine clare către primarul oraşului Suceava cu privire la urmărirea şi interzicerea intrării în oraş a unor rebeli din Polonia, Transilvania sau Moldova16. În executarea unor misiuni de acest tip, la 27 iunie 1807 un poliţist din Suceava era sechestrat de militari ruşi la Burdujeni17. Necesitatea pazei acestei graniţe a Imperiului a dus la sporirea efectivului poliţiei oraşului Suceava şi a dotării acesteia care era chemată să supravegheze şi prizonieri din armata franceză a lui Napoleon Bonaparte18, sau să oprească fumatul în locurile publice pentru a preveni incendiile19. Aceiaşi poliţie ancheta asasinarea unui soldat pe o stradă din Suceava20, asigura patrulele de noapte şi urmărirea tâlharilor.
Semnale clare de modernizare cunoştea şi poliţia din vechile ţări române, aceasta fiind clar influenţată de mişcarea revoluţionară din anul 1821. Aşa se face că, la 25 martie 1822, domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna oficial marelui agă Mihăiţă Filipescu un drapel al poliţiei care avea imprimată icoana Bunei Vestiri, sărbătoare care devine din anul 2002 ziua oficială a Poliţiei Române. Atât la Bucureşti cât şi la Iaşi, Agia avea în subordine comisari, epistaţi şi vătăşei sub comanda ispravnicilor din judeţe şi ţinuturi, iar la târguri erau numiţi poliţmaiştri.
Sfatul administrativ al Moldovei statornicea prin anaforaua nr. 846 din 8 iunie 1835 îndatorirea poliţiei pentru „buna linişte a târgurilor", „sigurisipsirea oricărei primejdii", „dezrădăcinarea răilor tâlhari, spărgători de dughene, jefuitori, pungaşi, gazde de tâlhari şi alţii asemenea", măsuri de poliţie edilitară, sanitară şi a moravurilor21. Aceiaşi anafora conţinea prevederi speciale şi asupra arhivelor poliţiei care va ţine „canţelerie informăluită" şi „va păstra delele pentru predmeturi cu opis" şi „îndată ce unele din ele se vor închide, adică va lua cursul lor sfârşit, le va trimite isprăvnicei spre păstrare, dând şi opis iscălit".
După ce prin anaforaua din 31 decembrie 1841 rânduia comisari cu leafă la toate târgurile din Moldova22, prima organizare distinctă a poliţiei a fost dată de „Aşezământul poliţienesc" întărit prin ofis domnesc la 9 iunie 185023.
Organizată prin „Departamentul trebilor din lăuntru", în primul capitol al acestui aşezământ erau stabilite atribuţiile privind „apărarea driturilor publice şi private”, „siguritatea târgurilor despre foc”, „slobozenia comunicaţiilor” şi mai ales „întâia cercetare a delictelor şi crimelor”. Articolul 4 al Aşezământului împărţea poliţia în Înalta Poliţie (la nivel central) şi Obicinuita poliţie (agia şi isprăvniciile). Aceasta din urmă cuprindeau la rândul său poliţia „privitoare asupra liniştii şi păzirea bunei rânduieli”, „poliţia municipală" şi „poliţia judeţeană”. O funcţie aparte avea poliţia teatrelor care impunea prezenţa unui comisar la fiecare spectacol şi poliţia moravurilor care supraveghea „casele de joc” şi cele „de desfrânare”.
Aşezământul poliţienesc desăvârşea organizarea poliţiei Iaşilor precum şi cea a ţinuturilor. Şeful poliţiei capitalei era Marele Agă, ajutat de un director cu o cancelarie şi un sfat poliţienesc. Iaşii erau împărţiţi în 6 despărţiri conduse de câte un comisar numit de domn. Despărţirile cuprindeau câte 4 secţii de poliţie conduse de un epistat. Aga şi comisarii coordonau sergenţii de oraş şi jandarmeria. Pentru paza de noapte funcţionau fanaragii şi patrulele ostăşeşti.
Sub impactul revoluţiilor din anul 1848 şi Curtea imperială din Viena trece poliţia în anul 1851, sub autoritatea Ministerului de Interne.
La nivelul oraşelor din Bucovina se organizează Poliţii locale supuse unei autorităţi supreme. Aşa se înfiinţează Poliţii la nivelul tuturor judeţelor şi oraşelor de reşedinţă între care se numărau şi Rădăuţi, Siret, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.
În Principatele române, organizarea poliţiei este direct influenţată de unirea din 1859 şi mai ales de legea comunală din 1864 care organiza poliţia pe lângă primării, iar în oraşele cu peste 3000 de locuitori înfiinţa Prefecturile de poliţie24.
Legea comunală din 12 iunie 187825 stabilea atribuţii de poliţie judiciară pentru agenţii comunali şi înfiinţa poliţii municipale în oraşe. Legile succesive de organizare a poliţiei au produs în timp multe confuzii care erau în mare parte lămurite prin organizarea serviciilor centrale ale Ministerului de Interne din 18 aprilie 189226 şi apoi prin organizarea jandarmeriei rurale la 1 septembrie 189327. Ca urmare a individualizării corpurilor de jandarmi, din 19 decembrie 190228 poliţia administrativă era unificată şi erau eliminate atribuţiile paralele ale statului şi ale comunelor.
Prima lege organică a poliţiei care asigura unitatea de conducere şi execuţie a fost cea iniţiată de ministrul Vasile Lascăr, promulgată la 1 aprilie 190329, cu eforturi deosebite pentru scoaterea poliţiei din luptele politice. Modificată succesiv în 1905 şi 1914 această lege însărcina poliţia generală a statului cu ordinea publică, siguranţa internă, prevenirea infracţiunilor şi poliţia comunală. Poliţia stătea sub autoritatea Ministrului de interne, la Iaşi şi Bucureşti era condusă de prefecţi de poliţie, iar în teritoriu era coordonată de prefecţii judeţelor, subprefecţi, revizori şi primari.
Unificarea serviciilor poliţieneşti după unirea din 1918 a cuprins treptat şi teritoriul Bucovinei, ocupat vremelnic de Imperiul austriac. Prin Legea din 21 iulie 192930 erau delimitate atribuţiile de poliţie administrativă de cele de poliţie judiciară şi cele de siguranţă. Ca servicii exterioare ale Direcţiei generale a poliţiei funcţionau Prefectura poliţiei Bucureşti şi 7 Inspectorate generale ale poliţiei în circumscripţiile Bucureşti, Iaşi, Cluj, Chişinău, Cernăuţi, Timişoara şi Craiova.
La inspectoratele regionale funcţionau servicii speciale pentru cele trei ramuri ale poliţiei conduse de către câte un comisar şef. În municipii erau organizate chesturi de poliţie, iar în judeţe poliţiile de reşedinţă coordonau comisariate şi detaşamente de poliţie. În paralel funcţiona Corpul gardienilor publici organizat pe posturi şi secţii.
Funcţionau astfel:
În zonele de graniţă funcţionau servicii speciale de siguranţă (la Câmpulung şi Rădăuţi). Jandarmeria, cu atribuţii de poliţie rurală era de asemenea organizată pe legiuni la nivelul judeţelor, sectoare la nivelul plaselor, secţii şi posturi la nivelul comunelor.
Temporar din 13 iulie 194031 poliţia este unificată cu jandarmeria pentru controlul militar al celei dintâi, după desfiinţarea ţinuturilor, în septembrie 1940 revenindu-se la legislaţia din 1929.
Mai mult decât atât, în urma pierderilor teritoriale din vara anului 1940, la 10 februarie 194132 Inspectoratele de poliţie din Cluj şi Cernăuţi se mută la Alba Iulia şi Suceava.
Inspectoratul din Suceava cuprindea judeţele Baia, Botoşani, Dorohoi, Rădăuţi, Câmpulung şi Suceava. In septembrie 1941, după eliberarea teritoriilor cedate Uniunii Sovietice erau reînfiinţate Inspectoratele din Chişinău şi Cernăuţi care coordona judeţele Dorohoi, Cernăuţi, Storojineţ, Rădăuţi, Câmpulung şi Suceava.
Condiţiile de război au determinat accentuarea caracterului militar al jandarmeriei care la 29 aprilie 194333 era subordonată Ministerului de Război şi pusă la dispoziţia Ministerului de Interne. Toate formaţiunile teritoriale erau coordonate de un inspector general şi erau organizate în legiuni, sectoare şi secţii.
În condiţiile de după 1944, Inspectoratul regional de poliţie Cernăuţi este mutat din nou la Suceava, funcţionând astfel până ce, începând cu 1948 vechea structură a poliţiei este treptat demolată.
După ce încă din 1947 serviciile de siguranţă deveneau independente de poliţie, prin decretul 221 din 30 august 194834 este înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii Poporului cu direcţii regionale, servicii judeţene şi birouri în plase.
La 23 ianuarie 194935 poliţia şi jandarmeria erau desfiinţate şi înlocuite cu organe unice de miliţie, organizate în direcţii regionale, miliţii raionale şi orăşeneşti, posturi de miliţie în comunele rurale după reorganizarea administrativă din 1950.
Structura miliţiei a fost reformulată prin Legea 21 din 18 martie 196936 odată cu înfiinţarea Inspectoratelor Judeţene ale Ministerului de Interne, cu servicii specifice.
Schimbările politice şi administrative de după decembrie 1989 au permis reluarea unor tradiţii valoroase ale poliţiei româneşti interbelice, cu numeroase ajustări, perfecţionări juridice şi delimitarea atribuţiilor de poliţie locală şi naţională. __________________________________________________________________________________ 1 "Dictionaire etymologique daco - romain. Elementes slaves, magyars, turcs, grecs — moderne et albains” par A. de Cihac, Francfort, 1879, pag.274; 2 DIR, B, veacul XVI. vol. III. pag. 252, nr.293; 3 Dr. Eugen Bianu „Ordinea obştească” Bucureşti, 1930, pag.50; 4 Petre Strihan „Instituţii feudale din Ţările române. Dicţionar”, Bucureşti, 1988, pag.9; 5 Ibidem, pag.217; 6 Ibidem, pag.25; 7 DRH, A, vol. III. Bucureşti, 1980, pag.39; 8 Petre Strihan, op. cit. pag. 25; 9 DRH, B, vol. I. pag.82; 10 Petre Strihan, op. cit. pag.449; 11 Ibidem, pag.216; 12 „Instituţii feudale din Ţările române. Dicţionar,” Bucureşti, 1988, pag.238; 13 Dr. Eugen Bianu, op. cit., pag.52; 14 Mihai Iacobescu, „Din istoria Bucovinei”, Bucureşti, 1993, pag.105; 15 Mihai Ştefan Ceauşu, Emil Ioan Emandi, „Aspecte din evoluţia economică - socială şi urbană a oraşului Suceava II. Perioada 1786 - 1850” în AIIA,. XXIX, 1992, pag.119; 16 ANS, fond „Primăria oraşului Suceava„ 1/1800. f. I. 17 Idem, 3/1807, f. 1. 21 „Manualul administrativ al Principalului Moldovei”,vol. I, Iaşi, 1855, pag.330; 22 Ibidem, pag.331; 23 Ibidem, pag.304; 24 Dr. Eugen Bianu. op. cit., pag.57 – 58; 25 Ibidem, pag.59; 26 „Codul Hamangiu”, vol. IV, pag.466; 27 Ibidem, vol. II, pag.1098; 28 Ibidem, vol. II, pag.952; 29 Dr. Eugen Bianu, op. cit., pag.61-62; 30 „Concediu Hamangiu”, vol. XVII, pag.677; 31 Ibidem, vol. XXVIII - partea I, pag.1081; 32 Ibidem, vol. XXIX - partea I, pag.205; 33 Consiliul legislativ, „Colecţiune de legi şi regulamente”, tomul XXI, pag.709; 34 Monitorul Oficial, nr. 30 august 1948, pag.7245; 35 Ibidem, nr. 19, 23 ianuarie 1949, pag.799; 36 Buletinul Oficial, nr. 132, 18 noiembrie 1969. |
