COMUNICAT DE PRESĂ

Suceava, 27 iunie 2025

 

Semnarea contractului de finanțare pentru

Proiectul ALERT - ROUA00081 –

Soluții tehnologice avansate pentru siguranța publică

 

La data de 16.05.2025, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ALERT – Soluții tehnologice avansate pentru siguranța publică (Advanced Law Enforcement Response Technology), cod ROUA00081, proiect finanțat în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT România-Ucraina   2021-2027.

Proiectul este implementat în parteneriat de către Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în calitate de Partener Lider, și Departamentul Principal al Poliției Naționale din Ucraina în Regiunea Cernăuți.

Obiectivul principal al proiectului constă în consolidarea capacității operaționale a autorităților de aplicare a legii în domeniul cercetării criminalistice în zona transfrontalieră Suceava – Cernăuți.

Activitățile propuse în cadrul proiectului vizează:

- dotarea celor două unități de poliție cu autolaboratoare criminalistice și echipamente specializate,

- organizarea a patru ateliere comune de lucru, în cadrul cărora specialiștii ambilor parteneri vor colabora și își vor împărtăși expertiza în domeniul cercetării criminalistice,

- elaborarea unui plan de cooperare transnațională în domeniul investigării locului faptei și al criminalisticii digitale.

Valoarea totală a proiectului este de 417.615,00 euro, din care 375.853,49 euro reprezintă contribuția UE.

Valoarea bugetului corespunzător Inspectoratului de Poliție Județean Suceava este de 236.266,05 euro, din care 212.639,44 euro reprezintă contribuția UE.

Acest material a fost produs cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestui material intră în responsabilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului  Interreg  VI-A  NEXT România–Ucraina 2021- 2027.

Datele de contact ale Partenerului Lider:

Persoană de contact: comisar șef de poliție Andrei CEOBANU

Telefon: 0230/530.527; fax: 0230/522753

e-mail: cabinet@sv.politiaromana.ro

Bulevardul 1 Mai, nr. 9, Suceava, România

Acest proiect este implementat de către Inspectoratul de Poliție Județean Suceava

Adresă: Suceava, bulevardul 1 Mai nr. 9

Tel.: 0230 203 008, Fax: 0230 522 753

Email: cabinet@sv.politiaromana.ro

Programul   Interreg  VI-A  NEXT România–Ucraina 2021- 2027 este finanțat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de statele participante în program.

www.ro-ua.net